Steaua CSM Eximbank, BC Mureș Tg. Mureș și Energia Tg Jiu conduc cu 2-0 seria din „sferturi” cu CSM Oradea, BT Cluj, respectiv BCMU Pitești. Sistemul desfășurare al meciurilor este „cel mai bun din cinci jocuri”.
Rezultate play-off, turul 1 (meciul 2)
Chiar înaintea sărbătorilor de Paște, Steaua a făcut un pas mare către semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin, fază a competiției pe care nu a mai atins-o în ultima perioadă. Echipa lui Nicsa Bavcevic a câștigat primele două jocuri de pe teren propriu cu CSMU Oradea, finalista de anul trecut. Deși la prima vedere pare că Steaua își domină adversara, în realitate ambele partide au fost adjudecate la mare luptă.
La „general”, steliștii conduc cu 2-0, dar Oradea a avut șansa unei aruncări în finalul ambelor jocuri pentru a întorce scorul în favoarea ei. În prima zi, Steaua s-a impus la un punct diferență (80-79), iar la nici 24 de ore distanță cu 79-77. De fiecare dată însă scenariul a fost aproape identic. Pe parcursul ambelor partide, Steaua a condus cu diferențe de câteva puncte, dar de fiecare dată adversarii au echilibrat situația și au asigurat finaluri încinse. Ca și în primul joc, Oradea, a avut ultimul atac, dar nu a reușit să introducă mingea în coș.
Învinsă în prima întâlnire în fața propriilor spectatori de BC Timișoara, CSU Ploiești a evitat un nou șoc în jocul 2. Campionii au egalat situația la general după o evoluție mult mai sigură, în special în faza de apărare, în care au fost mai atenți. Drept dovadă este și numărul mic de puncte înscrise de Timișoara – 57. Asesoft a câștigat cu 79-57, fiind cea mai clară victorie din play-off, și are nevoie de un succes la Timișoara pentru a evita o eliminare prematură.
Cel mai surprinzător rezultat din sferturi se înregistrează în seria BT Cluj – BC Mureș Tg. Mureș. Cei supranumiți „tigrii” au reușit să câștige două partide în deplasare și teoretic sunt cel mai aproape de semifinale având în vedere că urmează două partide peteren propriu. Sâmbătă, BC Mureș a obținut o victorie și mai clară decât în prima zi, cu 74-67. BT Cluj a încheiat sezonul regulat pe podium, în timp ce BC Mureș – locul 6.
Cu 2-0 conduce și Energia Tg. Jiu în „sfertul” cu BCM U Pitești. După o victorie cu emoții obținută vineri, gorjenii s-au descătușat în Sâmbăta Mare și au trecut la pas de adversari: scor 89-77.
ACS Sepsi Sf. Gheorghe, pas mare spre titlu
În finala Ligii Naționale de baschet feminin, ACS Sepsi Sf.Gheorghe conduce cu 2-0 echipa CSM Târgoviște, astfel că a ajuns la un succes distanță de primul titlu din istorie. În jocul 2, Sf. Gheorghe a câștigat cu 68-63. Meciul 3 este programat miercuri, 15 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER